AcasăEconomieDe ce MG4 poate fi cea mai bună mașină electrică pentru România....

De ce MG4 poate fi cea mai bună mașină electrică pentru România. Review amplu după 700 km

De ce acest test a fost relevant

Best Electric Car România este competiția organizată de AutoExpert Media, în care sunt evaluate cele mai relevante mașini electrice lansate pe piața locală în ultimele 12 luni. Ediția din 2026 a ajuns la a șasea ediție și a adus în finală opt modele electrice: BMW iX3, Mercedes-Benz CLA EQ, MG4 Urban, Volvo ES90, Zeekr 7X, Kia EV5, BYD Seal U și Renault 4 E-Tech.

Ediția din acest an a avut Arval ca partener principal, Eldrive ca partener de încărcare, București Mall ca partener al expoziției de start și Mera Resort Cap Aurora ca destinație finală. Înainte de plecare, mașinile au fost expuse la București Mall, astfel încât publicul să le poată vedea, apoi au fost testate timp de două zile pe traseul București – Cap Aurora și retur.

Libertatea a făcut parte din juriu, iar eu am fost unul dintre cei 16 jurnaliști și creatori de conținut auto care au condus mașinile finaliste. La dus, traseul a fost pe drumul vechi spre mare, cu opriri regulate, trafic, drum național și schimburi între jurați. La întoarcere, am mers pe autostradă, unde consumul, zgomotul la rulare, stabilitatea și autonomia se văd mult mai clar.

Am prins inclusiv puțină ploaie, iar fiecare mașină a fost condusă de mai mulți oameni, în stiluri diferite. În total, vorbim despre aproximativ 700 de kilometri parcurși. De aceea, impresia despre MG4 Urban nu vine dintr-un test scurt sau din datele de pe hârtie. Vine după ce am condus-o în același context cu mașini mult mai scumpe, mai puternice și mai tehnologizate.

De ce vorbim despre MG, cea mai ieftină mașină din finală

Oficial, BMW iX3 a câștigat Best Electric Car România 2026, iar decizia are sens. A fost cea mai completă mașină din finală: autonomie mare, tehnologie nouă, confort, performanțe și o experiență de condus foarte bine legată.

Dar dacă mă uit strict la piața din România, discuția se schimbă. Aici prețul contează enorm. Mulți cumpărători nu compară electrice de 80.000 sau 100.000 de euro, ci caută o mașină electrică pe care o pot justifica în viața de zi cu zi. Iar diferența dintre 25.000 și 60.000 de euro schimbă complet conversația.

MG4 Urban este mașina care mi s-a părut cel mai ușor de recomandat pentru România. Cu toții am fost plăcut surprinși de calitatea mașinii, de confort și de cât de bine s-a ținut într-o finală cu modele mult mai scumpe.

Modelul testat a fost MG4 Urban, versiunea de acces din gamă. Are 160 CP, tracțiune față și baterie LFP de 52,8 kWh net. Pe hârtie, autonomia WLTP este de 405 km, iar consumul oficial este de 15,5 kWh/100 km.

În testul nostru, MG4 Urban a avut exact 15,5 kWh/100 km, ceea ce explică și de ce a câștigat premiul special pentru consum. Autonomia reală calculată a fost de aproximativ 340 km.

Prețul este partea care schimbă tot: MG4 Urban pornește de la 22.180 de euro, iar mașina testată a costat 24.982 de euro. Într-o finală în care unele modele treceau de 60.000, 80.000 sau chiar 100.000 de euro, MG-ul a arătat cel mai clar că o electrică bună nu trebuie să coste cât un apartament.

Faptul că a terminat pe locul 3 din opt finaliste este cu atât mai important. Nu a concurat doar cu mașini apropiate ca preț, ci cu modele mult mai puternice, mai tehnologizate și mult mai scumpe.

Exteriorul: mai interesant în realitate decât în poze

La prima vedere, MG4 Urban poate părea un hatchback/crossover compact destul de simplu. Eu l-am văzut ca pe un fel de rival electric pentru zona de Volkswagen Polo, nu neapărat prin categorie exactă sau preț, ci prin ideea de mașină compactă, practică și ușor de folosit zilnic.

În realitate, arată mai bine decât în poze. Spatele este partea cea mai reușită: stopurile conectate îi dau un aer mai scump decât te-ai aștepta, iar difuzorul posterior și micul eleron de deasupra lunetei îi adaugă ceva personalitate. Nu este doar o mașină desenată să fie corectă, ci are câteva detalii care chiar atrag atenția.

Profilul este simplu și fluid, iar partea frontală este interesantă, chiar dacă nu pot spune că sunt cel mai mare fan al designului din față. Portul de încărcare este amplasat în față, pe partea șoferului, o soluție practică în multe situații.

Ce m-a surprins cel mai mult a fost fluiditatea generală a mașinii. Nu pare spectaculoasă la prima vedere, dar fizic are o prezență mai bună decât sugerează fotografiile.

Interiorul: surpriza reală a mașinii

Interiorul este zona în care MG4 Urban a surprins cel mai mult. Nu este luxos, nu încearcă să pară premium și nu îți sare în ochi cu artificii inutile. Dar tocmai asta este partea bună: se simte simplu, spațios și bine gândit pentru prețul mașinii.

Comparativ cu Renault 4 E-Tech, MG-ul mi s-a părut clar peste la capitolul tehnologie și impresie generală la interior. Renault are un design mai simpatic și mai multă personalitate, dar MG4 Urban pare mai matur ca produs electric.

Planșa de bord este simplă, cu un ecran central mare și două linii de design care duc privirea spre consola centrală. Integrarea displayului nu este cea mai sofisticată din lume, pare mai degrabă „un ecran pus acolo”, dar sistemul are multe funcții. Inclusiv TikTok, dacă asta contează pentru cineva.

Mai important este că MG păstrează butoane fizice pentru funcții esențiale. În 2026, când tot mai mulți producători mută aproape orice comandă în touchscreen, asta este un mare plus. Exemplul opus l-am văzut la Volvo ES90, unde inclusiv deschiderea torpedoului se face din ecran. Acolo poate părea futurist, dar în viața reală nu este mereu practic.

La MG, butoanele fizice sunt plăcute, iar gurile de ventilație se simt surprinzător de bine. Pare un detaliu minor, dar când compari cu Mercedes-Benz CLA EQ, o altă finalist mult mai scump, diferența devine bizară. La Mercedes, anumite componente tactile și guri de aer par ieftine pentru prețul mașinii. La MG, aceleași zone se simt mai fluide, mai netede și mai plăcute decât te-ai aștepta.

Ai loc pentru pahare, spațiu pentru telefon, încărcare wireless și un mic display în fața șoferului pentru informațiile esențiale. Instrumentarul nu este mare și nici spectaculos, dar este relativ customizabil și afișează ce ai nevoie.

Nu este un interior premium. Dar este un interior corect, aerisit și mai bun decât m-aș fi așteptat la această sumă.

Cum se conduce MG4 Urban

La condus, MG4 Urban nu este o mașină care să te dea pe spate prin performanțe, dar trage mai bine decât te-ai aștepta. Cei 160 CP sunt suficienți pentru oraș, drumuri naționale și depășiri normale.

Nu are brutalitatea unui Zeekr 7X, nici precizia unui BMW iX3, dar nici nu are nevoie de asta. Important este că se simte ușor de folosit. Nu te obosește, nu pare lentă și nu îți dă impresia că ai cumpărat o electrică doar pentru economie.

Pentru o mașină din zona ei de preț, dinamica este corectă. Direcția nu este memorabilă, dar nici deranjantă. Suspensia este suficient de confortabilă, iar mașina se simte mai bine legată decât te-ai aștepta de la cea mai ieftină finalistă.

Nu este o mașină pentru pasionații care vor să simtă fiecare detaliu din asfalt. Este o electrică practică, eficientă și ușor de condus. Iar pentru România, asta poate conta mai mult decât un comportament sportiv fals.

Consumul este argumentul principal

Consumul este argumentul cel mai puternic al MG4 Urban. Într-un test cu drum național, trafic, autostradă, mai mulți șoferi și stiluri diferite de condus, mașina a terminat cu 15,5 kWh/100 km. Exact consumul oficial.

Asta este rar. Multe electrice arată foarte bine în fișa tehnică, dar în viața reală trec vizibil peste datele WLTP. MG4 Urban a fost modelul care s-a ținut cel mai aproape de promisiunea oficială. Nu întâmplător a câștigat premiul special pentru consum.

Autonomia reală calculată, de aproximativ 340 km, nu este spectaculoasă dacă o compari cu Mercedes CLA EQ sau BMW iX3, dar este suficientă pentru rolul mașinii. MG4 Urban nu este făcută să fie limuzină de autostradă. Este o electrică accesibilă, eficientă și utilizabilă zilnic.

Pentru cine merge prin oraș, face navetă și are drumuri ocazionale în afara localității, consumul acesta este mai important decât un număr uriaș de cai-putere.

Ce nu mi-a plăcut

Sunt și minusuri. Designul din față este discutabil și nu cred că va plăcea tuturor. Spatele este mult mai reușit decât partea frontală.

Instrumentarul mic pentru șofer nu este ideal. Funcționează, dar nu se simte la fel de plăcut sau modern ca soluțiile de la mașini mai scumpe. Sistemul multimedia are funcții multe, dar nu are rafinamentul unui sistem premium.

Brandingul MG este alt punct sensibil. Mașina este mai bună decât pare prin prisma siglei, dar pentru mulți cumpărători din România, MG încă nu are încrederea unui Renault, Toyota, Volkswagen sau Dacia. Asta contează, mai ales la o electrică.

Apoi există întrebările clasice pentru o electrică: service, piese, valoare de revânzare și cum va arăta piața second-hand peste 5 ani. MG este deja prezent în România, dar nu are încă istoricul local al unor mărci consacrate.

Sincer, însă, nu sunt atât de multe lucruri negative. Cele mai mari semne de întrebare nu țin neapărat de mașină, ci de brand, rețea și încrederea pe termen lung.

De ce eu aș premia MG4 Urban pentru România

Dacă aș vota strict cu mintea unui cumpărător din România, MG4 Urban ar fi alegerea mea personală dintre finaliste. Nu pentru că este cea mai bună mașină din punct de vedere absolut, ci pentru că este cea mai greu de ignorat raportat la preț.

BMW iX3 este mai bună ca produs complet. Mercedes CLA EQ are autonomie mai mare și tehnologie mai sofisticată. Volvo ES90 este mult mai confortabil. Zeekr 7X este mult mai puternic. Dar toate costă mult mai mult.

MG4 Urban joacă alt joc. Îți arată că poți avea o electrică bună, eficientă și surprinzător de plăcută fără să intri în zona de preț premium.

Pentru România, asta contează mai mult decât un ecran spectaculos sau 600 CP. Contează cât costă, cât consumă, cât spațiu oferă și cât de ușor este să o justifici ca mașină de zi cu zi. Din punctul acesta de vedere, MG4 Urban mi se pare una dintre cele mai logice electrice din finală.

Faptul că a terminat pe locul 3 în Best Electric Car România 2026, într-o finală cu opt mașini și diferențe enorme de preț între ele, spune foarte mult. Nu a fost premiată doar pentru că este ieftină. A fost acolo pentru că a livrat.

Concluzia: nu e mașina perfectă, dar este electrica potrivită pentru România

MG4 Urban nu este cea mai luxoasă mașină din finală. Nu este cea mai rapidă. Nu are cea mai mare autonomie și nici cel mai cunoscut logo. Dar, după două zile de test și după ce am condus toate finalistele în același context, este mașina care mi-a rămas în minte ca alegere logică pentru piața din România.

Este suficient de rapidă, foarte eficientă, spațioasă pentru dimensiuni, mai bine finisată decât te-ai aștepta și, cel mai important, are un preț care poate fi justificat.

Pentru mine, dintre finalistele Best Electric Car România 2026, MG4 Urban este electrica pe care aș premia-o pentru România. Nu ca mașină absolută, ci ca raport între preț, consum, spațiu, eficiență și utilitate reală.

Este genul de mașină care nu încearcă să câștige prin statut. Câștigă prin faptul că are sens. Iar într-o piață în care electricele sunt încă scumpe pentru mulți români, asta poate conta mai mult decât orice.

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE