Adrian Cioroianu a fost sancționat cu avertisment pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, potrivit sentinței pronunțate luni de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Instanța l-a găsit vinovat pentru că a dezvăluit public că Emilia Șercan lucrează la o investigație despre teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Infracțiunea s-a petrecut pe când Cioroianu conducea Biblioteca Națională.
Deși declarat vinovat, instanța a stabilit că pentru fapta sa este suficient un avertisment și nu a aplicat o pedeapsă penală mai drastică.
„În baza art.396 alin.3 C.p.p. în referire la art.80 alin.1 C.p. dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Anonimizat 1 (n.r. Adrian Cioroianu) pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. 1 C. pen. În baza art.81 alin.1 C.p. aplică inculpatului sancţiunea avertismentului”, se menționează în sentința publicată pe portalul justiției.
Tribunalul București a mai stabilit că Cioroianu trebuie să-i plătească Emiliei Șercan, în solidar cu Biblioteca Națională, daune morale de 5.000 de lei. De asemenea, Cioroianu și instituția trebuie să achite cheltuieli judiciare avansate de 1.200 de lei către stat.
De asemenea, Cioroianu și Biblioteca Națională vor trebui împreună să-i achite cheltuielile Emiliei Șercan de-a lungul procesului.
„În baza art.276 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul în solidar cu aceeaşi parte responsabilă civilmente la plata sumei de 12.638 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător ales, conform dovezilor anexate), către partea civilă Şercan Emilia”, potrivit minutei de pe portal.
Cum s-au petrecut faptele
Adrian Cioroianu a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București în martie 2025.
Dosarul a pornit după ce jurnalista Emilia Șercan a depus plângere penală, în februarie 2024, împotriva lui Cioroianu acuzându-l că a divulgat subiectul de investigație la care jurnalista lucra. El a scris pe Facebook că Șercan a cerut teza lui Mircea Geoană, după ce jurnalista a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei.
„În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta”, a scris pe Facebook, în februarie 2024, jurnalista.
Pe atunci director al Bibliotecii Naționale, Cioroianu a făcut public ancheta la care lucra Șercan într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu despre conflictul dintre cei doi.
„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală după ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, scria Adrian Cioroianu.
Adrian Cioroianu a fost suspendat și apoi înlocuit din fruntea Bibliotecii Naționale după ce a fost trimis în judecată.
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

