AcasăNaționalImpozitarea proprietăților la valoarea de piață a fost eliminată din PNRR

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață a fost eliminată din PNRR

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață a fost eliminată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat luni ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru, care a transmis că a fost finalizată renegocierea finală a PNRR. Ulterior, el a menționat că reforma continuă, dar nu ca o condiție din PNRR.

„Pe zona de reforme, discutam de reforme care puteau duce la penalizări substanțiale, de câteva miliarde de euro. Am reușit să putem să obținem de exemplu eliminarea unei reforme care în acest moment nu putea fi realizată, cum ar fi investiția referitoare la taxarea proprietății. După cât am avut de suferit în ultima perioadă, nu era neapărat în acest moment o reformă care să corespundă așteptărilor societății”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Ulterior, el a afirmat că platforma pentru taxarea proprietăților în funcție de valoarea de piață va fi implementată. „Platforma va fi implementată, problema a fost colectarea datelor din teritoriu și faptul că lipsa acelor date din teritoriu care nu au venit la timp, riscul era ca să obținem o penalizare importantă pe acea reformă”, a transmis Pîslaru. Penalizarea „reprezenta mai multe milioane de euro”, a spus el.

Pîslaru a spus că România și va continua angajamentul, dar nelegat de o condiționare în PNRR. „Aceasta este discuția pe care a avut-o ministrul Finanțelor cu Comisia”, a menționat el. Amintim că Guvernul Bolojan a adoptat anul trecut un pachet de măsuri fiscale prin care a majorat taxele locale pe locuințe, clădiri și mașini, de la ianuarie 2026. Această măsură a adus creșteri și de 50-70% pentru unele locuințe.

Anterior, România își asumase prin PNRR o reformă pentru impozitarea proprietăților la valoarea de piață, dar care a fost amânată ani la rândul de fostele Guverne Ciucă și Ciolacu. Măsura fusese amânată pentru 2027: „România s-a angajat că până în 2027 le va alinia la prețul de piață. Se face o bază de date pe localități, pe orașe, cu cât sunt mai multe tranzacții, datele sunt mai corecte. Neimpunând aceste impozite la valori de piață s-au pierdut sume foarte mari ca venituri la administrație. Aceste sume sunt venituri importante”, a declarat anterior premierul demis Ilie Bolojan la TVR.

În iulie 2022, Guvernul a decis să modifice impozitarea proprietăților, pentru a trece de la impozitul în funcție de zonă și materialele de construcție folosite la impozitul pe valoarea proprietății stabilită în funcție de grila notarială. Termenul de implementare trebuia să fie 1 ianuarie 2023, dar ulterior a fost amânat succesiv în fiecare an de către Guvernele Ciucă și Ciolacu. Cel mai recent termen de aplicare fusese stabilit la 1 ianuarie 2026, dar și acesta a fost amânat, pentru că nu au putut fi implementate în timp util softurile necesare.

Ministerul Finanțelor afirma că beneficiază de asistență tehnică din partea Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale pentru a face această reformă. Cele două instituții internaționale ar fi subliniat că reforma cuprinzătoare a impozitului pe proprietate este complexă și reprezintă un proiect semnificativ cu o serie de activități importante/contribuții din mai multe discipline care trebuie coordonate la nivel central. Drept urmare, este necesară și dezvoltarea unui sistem informatic care permite implementarea unor modele specifice.

Scandalul privind grila notarială în 2022, când Guvernul a decis să calculeze impozitul pe proprietate în funcție de valoarea de piață, a fost luată în calcul grila notarială. Modificările fiscale planificate atunci vizau ca impozitarea proprietăților să se facă la valoarea reală, urmând ca până la realizarea unui sistem de evaluare să fie folosite grilele notarilor. Impozitarea va fi pe categorii rezidențial/nerezidențial (se renunță la impozitarea pe persoana fizică versus persoană juridică). Până la realizarea unui sistem digital și actualizat de evaluare în timp real a valorii proprietăților, se va folosi grila notarială. Acest principiu va fi aplicat atât la clădiri cât și la terenuri.

În acel moment, mai mulți specialiști au avertizat că grila notarială nu este potrivită pentru un astfel de calcul. Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România susținea că folosirea grilei notariale va duce la un blocaj. ANEVAR preciza că studiile de piață pe care notarii le folosesc în grila notarială sunt asimilate analizei pieței imobiliare și nu includ niciun proces de estimare a valorii proprietăților, ci doar o prezentare din informațiile publice a datelor privind prețurile minime consemnate în anul anterior.

Evaluatorii subliniau faptul că în zonele unde nu există piețe active (în care nu sunt înregistrate tranzacții) sau pe segmentele de piață unde nu au fost tranzacții, studiile nu vor prezenta valori. Ulterior, ANEVAR avertiza că studiile de piață ale notarilor, propuse pentru a stabili valoarea impozitării pe proprietate de acum încolo, nu sunt unitare, omogene, iar firmele care le-au realizat nu dețin calitatea de evaluatori autorizați.

Și notarii publici din România au avertizat atunci că nu au nicio competență în ceea ce privește determinarea valorii impozabile a clădirilor și terenurilor acoperite de acestea, susținea Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Fondul Monetar Internațional (FMI) a recomandat României să extindă utilizarea „valorii de piață”, atât pentru proprietățile rezidențiale cât și pentru cele nerezidențiale și să combine terenurile și clădirile rezidențiale și nerezidențiale aflate în aceeași proprietate, într-o singură unitate de proprietate.

În ceea ce privește proprietățile nerezidențiale, terenul și clădirile construite pe teren ar trebui evaluate la valoarea de piață constituind o singură unitate imobiliară, conform recomandării FMI.

Costul proprietății mai mare impozitarea la valoarea de piață aduce majorări semnificative în cazul localităților unde prețurile sunt mari – orașe precum București, Cluj, Constanța – dar și posibile scăderi în localități cu dezvoltare economică redusă, cerere mică pentru proprietăți imobiliare și, în consecință, prețuri mici. Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România, explica anterior amânării: Ce va însemna acest lucru pentru fiecare dintre noi? Dacă vorbim despre persoane fizice, să ne aducem aminte că România e pe locul 1 din UE la procentul de populație proprietară de imobile – peste 90% dintre români stau într-o locuință proprietate proprie.

Toate aceste persoane vor avea un cost sporit în mod semnificativ față de cel actual, începând din 2025, care va reflecta și va fi mai aproape de valoarea adevărată a proprietății, iar acest aspect ar putea să producă consecințe pe termen lung. Dacă ar fi să dăm un singur exemplu, previzibil, este migrarea înspre zone mai ieftine a celor care nu își vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietățile lor. Dacă vorbim despre persoane juridice, deciziile de a construi o fabrică, un parc industrial sau un depozit vor fi influențate în mai mare masură de nivelul taxelor locale comparativ cu perioadele anterioare, întrucât EBITDA și randamentul investițional se vor afla sub o presiune mai mare decât au fost până acum.

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE