AcasăTehnologiePOCO F9 Ultra review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

POCO F9 Ultra review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)

Toamna ne aduce și smartphone-uri POCO bine echipate, sub forma modelelor POCO F9 Pro și F9 Ultra. Pe masa de teste a ajuns varianta „Ultra” la puțin timp după debut, un terminal ce continuă ideea începută de predecesorul său, cu acel woofer semnat Bose integrat în partea din spate. E în continuare un telefon axat pe gaming, multimedia, dar și foto / video, grație a două componente cheie: un senzor de 200 MP principal, în premieră pe un smartphone POCO, dar și o cameră telephoto de 50 MP ce oferă zoom optic 5x. A ajuns la mine pe negru, deși recunosc că mă atrăgea mai mult nuanța Dark Cherry, acel vișiniu care arată tare plăcut în lumină naturală. Smartphone-ul pleacă de la 3.999 lei în configurație de bază, dar aș recomanda modelul cu 16 GB RAM și 512 GB de stocare, care costă 4.099 lei (1000 lei discount cu ofertă de debut). Avem de-a face cu un flagship killer în esență, un model ce aduce un ecran generos, AMOLED, de 6.9 inch în diagonală, cu rezoluție 2608 x 1200 pixeli și refresh rate de până la 185Hz. Sub capotă apare un procesor Snapdragon 8 Elite Gen 5 V Series, primim stocare UFS 4.1 și memorie RAM LPDDR5X. Un alt atuu e bateria generoasă de 8050 mAh care aduce alimentare rapidă pe fir, la 100W, dar și alimentare wireless (50W). Terminalul poate inclusiv să încarce alte device-uri cu o putere de 27W prin cablu, respectiv 22.5W în regim wireless. Bifăm și Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC, emițător infraroșu pentru controlarea altor device-uri, 5G, suport eSIM. Gamerii au parte și de un vapor chamber generos pentru performanțe optime în orice titlu pretențios. E momentul să punem la treabă POCO F9 Ultra și să descoperim împreună dacă își merită cu adevărat titlul de flagship killer al acestei toamne. Să vedem!

Un model de 6.9 inch ergonomic? POCO tinde tot mai mult spre zona flagship-urilor autentice. Am simțit asta încă din prima clipă în care am pus mâna pe POCO F9 Ultra. M-aș fi așteptat să fie mare și greu, având în vedere că are 238 de grame și o baterie mare, de 8050 mAh, integrată sub capotă. În schimb, e tare plăcut în timpul utilizării și ușor de manevrat, greutatea fiind bine distribuită pe o suprafață mare, de 6.9 inch. La test a ajuns varianta pe negru (Black), care adoptă un look sobru, elegant și destul de cuminte dacă o comparăm cu opțiunea Dark Cherry, acel vișiniu spectaculos care atrage priviri. Finisajul mat are un farmec aparte, oferind o alură business și, cel mai important, ține la distanță amprentele și murdăria. Spatele este realizat dintr-un policarbonat ranforsat cu fibră de sticlă care oferă o senzație tactilă excelentă, putând fi ușor confundat cu sticla mată. POCO F9 Ultra – Unboxing (galerie)

Rama este fabricată din aluminiu solid, astfel că oferă rigiditate, iar prinderea în mână e sigură. Muchiile sunt bine finisate încât să nu deranjeze la utilizarea prelungită. Elementul central rămâne modulul foto care integrează și subwooferul independent, componentă a sistemului audio 2.1 realizat în colaborare cu Bose. În jurul acestei zone audio găsim și o iluminare dinamică discretă, care aduce o notă futuristă fără a fi stridentă. Aceasta reacționează în jocuri sau la primirea notificărilor, dar doar dacă alegem să activăm opțiunea din zona de setări. POCO F9 Ultra – Galerie foto Mobilissimo.ro (galerie)

Privit din față, POCO F9 Ultra impresionează prin simetria aproape perfectă. Marginele din jurul ecranului plat de 6.9 inch sunt extrem de subțiri, iar camera selfie este integrată într-un decupaj bulină minimalist. Primim protecție Corning Gorilla Glass 7i aici, iar sub display e poziționat un senzor pentru amprente ultrasonic, rapid și precis. Pachetul este completat de certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf. Există și o husă hard case transparentă în pachet care protejează colțurile și spatele fără a ascunde elementele distinctive de design. Avem deci de-a face cu un smartphone masiv, dar totuși ergonomic, pregătit pentru utilizare intensă fără a face compromisuri în ceea ce privește aspectul sau construcția.

POCO F9 Ultra: Display AMOLED excelent, 185Hz și un loc meritat în top 10 all-time la luminozitate POCO F9 Ultra ridică ștacheta vertiginos la capitolul ecran, oferind un panou AMOLED generos de 6.9 inch în diagonală, conceput special pentru pasionații de multimedia și gaming. Ecranul este plat, înconjurat de margini simetrice extrem de înguste, are decupaj bulină discret pentru camera selfie și integrează un senzor de amprentă ultrasonic rapid sub sticlă. Pe hârtie, smartphone-ul oferă rezoluție de 2608 x 1200 pixeli, o rată de refresh de până la 185Hz, luminozitate maximă teoretică de 4500 nits în peak și protecție Gorilla Glass 7i. Totodată, panoul afișează 68 de miliarde de culori și vine cu suport complet Dolby Vision, HDR Vivid și HDR10+.

Test Luminozitate ecran 1. realme GT 7 Pro 2400 (LUX) 2. Apple iPhone 17 Pro Max 1997 (LUX) +10. Xiaomi Poco F9 Ultra 1893 (LUX) 11. Google Pixel 9a 1821 (LUX) 12. Google Pixel 10 1767 (LUX) 13. Google Pixel 9 1753 (LUX) 14. Huawei Pura 70 Pro 1749 (LUX) 15. Google Pixel 8 Pro 1721 (LUX) 16. Nothing Phone (4a) Pro 1686 (LUX) 17. POCO X8 Pro 1663 (LUX) 18. realme GT 71653 (LUX) Proba de foc a rămas însă testarea practică cu luxmetrul din dotare. În modul automat, cu „Sunlight Mode” activat la lumină puternică, POCO F9 Ultra a înregistrat o valoare spectaculoasă de 1893 de LUX. Cu acest rezultat, terminalul se poziționează confortabil pe locul 10 all-time în clasamentul nostru. Depășește modele precum Google Pixel 9a (1821 LUX) sau POCO X8 Pro (1663 LUX) și fiind foarte aproape de flagship-uri precum Google Pixel 10 Pro XL (1903 LUX) și Xiaomi 17 Ultra (1969 LUX). POCO F9 Ultra – Luminozitate display (LUX) (galerie)

Lizibilitatea în bătaia directă a soarelui este impecabilă, iar conținutul rămâne perfect vizibil în orice scenariu de exterior. În meniul de setări avem un control amănunțit asupra panoului. Pe lângă clasicele Light/Dark Mode și ajustarea manuală a luminozității, putem activa Sunlight Mode și funcția Advanced Textures (care adaugă efecte avansate de blur în interfață). La capitolul calibrare cromatică găsim profilurile Original Colour Pro și Vivid, alături de un mod de citit (Reading Mode). Refresh rate-ul poate fi lăsat pe modul dinamic (care adaptează automat frecvența pentru a economisi baterie) sau setată pe valori fixe, culminând cu pragul de 185Hz, unde tranzițiile în interfață și jocurile compatibile devin de o fluiditate incredibilă.

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE