Consiliile județene din întreaga țară au scos la licitație un număr record de proiecte majore de construcții, fiecare cu valori ce depășesc pragul de 100 de milioane de lei, marcând o etapă extrem de favorabilă pentru investițiile publice. Valoarea totală a acestor contracte aflate în curs de atribuire trece de 11 miliarde de lei, conturând perspective solide pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii locale și regionale.
Potrivit analizei realizate de ARENA Construcțiilor, cel mai mare proiect individual aflat în procedură de atribuire este derulat de Consiliul Județean Dâmbovița și vizează realizarea „Drumului de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a Municipiului Târgoviște”, cu o valoare estimată de peste 722 de milioane de lei, fără TVA. În același timp, Dâmbovița ocupă primul loc la nivel național și din punctul de vedere al valorii totale a contractelor scoase la licitație, cu peste 1,25 miliarde de lei cumulate pentru două proiecte de anvergură.
Investiții consistente sunt pregătite și în județele Galați, Botoșani, Brașov și Iași, unde autoritățile județene urmează să atribuie contracte de valori substanțiale, cu impact direct asupra economiei locale și a calității vieții.
Structura acestor investiții arată o concentrare puternică pe infrastructura rutieră. Modernizarea drumurilor județene reprezintă 62% din contractele mari aflate în licitație și peste 60% din valoarea totală estimată. Proiectele pentru construirea de spitale ocupă locul al doilea, cu 18% din contracte și aproximativ 22% din valoare, în timp ce lucrările de întreținere a drumurilor însumează 15% din contracte și 14% din valoarea totală.
Amploarea și diversitatea proiectelor aflate în licitație transmit un semnal clar de relansare și încredere, atât pentru sectorul construcțiilor, cât și pentru comunitățile locale, care vor beneficia de infrastructură modernizată, servicii publice mai bune și oportunități reale de dezvoltare pe termen mediu și lung.



au intors statisticile pana a picat ca dambovita e pe primul loc la ceva :)))
pana una alta, in ultimii ani in Bihor s-a REALIZAT o retea de 5-6 centuri ocolitoare, centura metropolitana, parcuri industriale, se lucreaza la multiple pasaje subterane/supraterane in Oradea si pe centura Oradei.