AcasăLifestyleO copie HD a filmului momentului a apărut pe X. Milioane de...

O copie HD a filmului momentului a apărut pe X. Milioane de oameni l-au văzut deja înainte să fie șters: „Exact așa cum și-a dorit Nolan”

Luni, 27 Iulie 2026, ora 13:06. O copie de calitate ridicată a filmului „The Odyssey”, regizat de Christopher Nolan, a fost publicată pe platforma X și a strâns 2,1 milioane de vizualizări în aproximativ două ore și jumătate, înainte ca acel cont să fie suspendat. Incidentul a avut loc în weekend, potrivit publicației Variety. Filmul, care durează aproximativ trei ore, a fost realizat integral pe peliculă de 70 mm, cu ajutorul camerelor IMAX, un format conceput pentru proiecțiile pe ecrane mari. „Întregul film The Odyssey într-o singură postare, exact așa cum și-a dorit Nolan”, a glumit un utilizator, potrivit BBC. O altă copie a apărut duminică. Publicarea filmului integral pe o rețea de socializare a stârnit rapid numeroase reacții. „Tot filmul The Odyssey într-un videoclip încorporat pe Twitter. Nebunie”, a scris un utilizator pe X. „Cineva a publicat ilegal filmul The Odyssey în format HD. Am crezut că este fals, dar este adevărat”, a transmis o altă persoană. O versiune de o calitate mai slabă a apărut pe X și duminică, potrivit The Hollywood Reporter. Aceasta a rămas disponibilă timp de aproximativ două ore și a adunat aproape 50.000 de vizualizări înainte de a fi eliminată. Universal, studioul care a produs filmul, a anunțat că a început imediat demersurile pentru ștergerea materialului. „Am aflat despre publicarea neautorizată a filmului și am inițiat imediat procedurile de eliminare”, a transmis compania. „Tratăm cu seriozitate încălcarea drepturilor de autor și vom folosi toate măsurile adecvate pentru a ne proteja conținutul și drepturile de proprietate intelectuală”, a mai precizat Universal. Filmul continuă să aibă încasări ridicate. Apariția copiilor ilegale pe internet nu este de natură să afecteze semnificativ încasările filmului, potrivit estimărilor din industria cinematografică. „The Odyssey” a obținut 215 milioane de dolari la nivel mondial în al doilea weekend de la lansare. Încasările totale ale producției au ajuns astfel la aproximativ 640 de milioane de dolari. Christopher Nolan a realizat filmul special pentru proiecțiile în cinematografe, întreaga producție fiind filmată cu camere IMAX pe peliculă de 70 mm. „The Odyssey” este primul lungmetraj destinat cinematografelor realizat integral în acest format.

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE