AcasăȘtiri localeMoreni, capitala motociclismului românesc pentru două zile: etapă spectaculoasă a Campionatului Național...

Moreni, capitala motociclismului românesc pentru două zile: etapă spectaculoasă a Campionatului Național de Motocros

Municipiul Moreni a găzduit, în perioada 25–26 aprilie 2026, etapa a II-a din Campionatul Național Individual al României la Motocros, eveniment care a transformat orașul într-un adevărat centru al motociclismului românesc.

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a transmis mulțumiri sportivilor participanți, felicitând totodată câștigătorii competiției și subliniind importanța evenimentului pentru comunitatea locală.

Edilul a apreciat implicarea echipelor din cadrul Primăriei Moreni, Serviciului Municipal de Utilități Publice Moreni și Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni – Secția de Motociclism, precum și contribuția antrenorilor, instructorilor și specialiștilor din domeniu, care au asigurat buna desfășurare a competiției.

De asemenea, au fost adresate mulțumiri oficialităților prezente la eveniment, între care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, parlamentari și consilieri locali, pentru sprijinul acordat comunității morenare.

Un rol esențial în desfășurarea în siguranță a competiției l-au avut și structurile de ordine publică și intervenție, respectiv Jandarmeria, Poliția municipiului Moreni, Poliția Locală și Detașamentul de Pompieri Moreni, alături de echipa Mediurg, care au asigurat condiții optime pentru participanți și spectatori.

Totodată, Federația Română de Motociclism a fost apreciată pentru profesionalism, încredere și implicare în organizarea etapei de la circuitul Sângeriș.

Primarul Gabriel Purcaru a transmis mulțumiri speciale locuitorilor din Moreni și spectatorilor prezenți, subliniind că sprijinul comunității a contribuit la succesul unui eveniment sportiv de amploare, care a adus vizibilitate și energie orașului.

e-Dambovita.ro
e-Dambovita.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE