AcasăSportMarcel Coraș spre Gică Hagi, de pe pat de spital după un...

Marcel Coraș spre Gică Hagi, de pe pat de spital după un AVC

Ora de start a meciului Suedia-România din Liga Națiunilor se apropie din ce în ce mai tare. Vineri, 25 septembrie, cu începere de la ora 22:00, tricolorii lui Gică Hagi vor disputa primul meci oficial din cel de-al doilea mandat al „Regelui” pe banca tricolorilor. ProSport a discutat în aceste zile cu foști mari internaționali ai României, cei care astfel au avut posibilitatea să își spună părerile despre cele trei săptămâni de „foc” care vor urma pentru naționala noastră de seniori.

Marcel Coraș, mesaj tulburător pentru Gică Hagi, de pe pat de spital. ProSport l-a contactat și pe Marcel Coraș, 67 de ani, fostul internațional și coechipier la Sportul Studențesc și naționala României cu Gică Hagi. Deși se află pe pat de spital, de trei luni în recuperare după un AVC, acesta nu a dorit sub nicio formă să refuze dialogul despre fotbal.

„Nu mă aflu acum într-o formă prea bună, am făcut un AVC acum trei luni, iar de-atunci stau doar prin spitale, în recuperare…. Le mulțumesc din suflet foștilor mei colegi de echipă și de la naționala României, nu m-au uitat și m-au ajutat fiecare cum a putut, în special financiar. Le mulțumesc din inimă lui Gică Hagi, Gino Iorgulescu, Ioan Andone, Mircea Rednic, Lică Movilă… Și îmi cer mii de scuze că nu le-am enumerat numele și altora! Mă aflu într-un spital la Băile Felix, aici, lângă Oradea. O să mai stau în spital cam o lună. Medicii îmi permit să mă uit la meciuri, fotbalul a fost viața mea!

Înaintea acestui start de meciuri în Liga Națiunilor, vreau să urez multă baftă echipei naționale și, în special, bunului meu prieten și fost coleg, Gică Hagi! Bunul meu prieten, nu sunt eu prea bine acum fizic… dar sunt pe drumul cel bun cu recuperarea. Nu o să ne fie ușor, dar trebuie să mergem și să ne batem la fiecare meci pentru victorie, așa cum spune Gică. Eu îl știu bine pe Gică Hagi și am mare încredere în el! De aici, din spital, le voi ține pumnii strânși jucătorilor României. Sunt convins că Gică o să găsească cea mai bună formulă de joc”, și-a început Coraș discursul.

Marcel Coraș știe cine este „omul nostru de bază în atac”. În continuare, Marcel Coraș a dezvăluit pentru ProSport atât numele jucătorului pe care el îl vede „omul nostru de bază în atac”, dar și pe cel al fotbalistului pe care îl consideră unul de mare viitor pentru echipa națională a României: „Știți cine îmi place de la echipa națională? Acel puști de la Craiova, David Matei. Eu sunt convins că o să ajungă fotbalist mare de tot. Iar în trecut îmi plăcea Denis Alibec. Eu consider că fotbalul românesc n-a profitat la maximum de potențialul acestui jucător și e păcat că nici el nu a dat fotbalului mult mai mult. Acum, nu știu dacă e prea târziu pentru el, dar omul nostru de bază din atac e Louis Munteanu”.

„Cum să mai apară un Coraș, Cămătaru sau Gabor în atacul României?” În final, Marcel Coraș, 67 de ani, ne-a vorbit și despre oamenii pe care el îi crede că au o mare vină în faptul că tinerii din România nu reușesc să se impună în fotbalul nostru: „Mi-aș dori din suflet să mai apară în atacul României un Coraș, un Cămătaru, un Gabor sau un Geolgău, dar știți de ce nu au mai apărut jucători ca noi? Nu s-a investit cum trebuie în copii și juniori, iar după 16 ani impresarii îi tot zăpăcesc de cap pe tinerii noștri jucători. Că îi duc ei prin străinătate, pe la tot felul de academii, dar apoi îi lasă baltă pe-acolo…. Patronii de cluburi din România, din prima ligă, nu au răbdare cu creșterea și promovarea tinerilor din propria academie. Așa ne trezim în România cu Nsimba, Assad, Macalou… Să nu mă înțelegeți greșit! Nu le contest valoarea acestor jucători! Ci vreau să spun că ei doar vin și le iau locul unor tineri fotbaliști români. Iar Gică pe cine să mai convoace apoi la națională? Pe Nsimba? Pe Assad? Trebuie să ne trezim și să investim cu cap în sectorul juvenil”, spune Marcel Coraș.

Reperele lui Marcel Coraș. Marcel Coraș a început junioratul la UTA Arad în 1968, echipă pentru care a debutat în Divizia A în aprilie 1976. Însă, consacrarea sa fotbalistică este legată în cea mai mare parte de cariera de la Sportul Studențesc, unde a jucat între 1983-1988. A fost coleg o perioadă în Regie și cu Gică Hagi. Pentru Sportul Studențesc a marcat 56 de goluri din postura de atacant, iar în 1984 Marcel Coraș a participat cu România la Campionatul European din Franța. Pentru echipa națională a marcat 6 goluri în 36 de meciuri. În sezonul 1988-1989 Marcel Coraș a evoluat pentru Victoria București și a marcat 36 de goluri în 32 de meciuri. A obținut Gheata de Argint a Europei, fiind devansat de Dorin Mateuț de la Dinamo, care a luat atunci Gheata de Aur după ce a marcat 43 de goluri, acesta fiind ultimul sezon din perioada comunistă din România.

Lotul final al lui Gică Hagi pentru Suedia – România: Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo, Spania, 9/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin, Polonia, 0/0); Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 38/2), Radu Drăgușin (Fiorentina, Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City, Anglia, 3/0); Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun, China, 46/1), Matei Ilie (Kasimpașa, Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum, Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, Anglia 4/0); Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 8/0), Răzvan Marin (AEK Atena, Grecia, 75/12), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo, China, 87/15), Vlad Dragomir (Pafos, Cipru, 8/0); Atacanți: Dennis Man (PSV, Olanda, 45/11), Darius Olaru (Saint-Gilloise, Belgia, 28/0), Ianis Hagi (Alanyaspor, Turcia, 54/8), Florin Tănase (Omonia, Cipru, 28/5), Valentin Mihăilă (Rizespor, Turcia, 36/5), Louis Munteanu (D.C. United, SUA, 6/3).

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE