Un nou început pentru Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” din Titu. Unitatea de învățământ a fost inaugurată oficial, după finalizarea unui amplu proces de modernizare, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai administrației județene și locale, ai mediului universitar, cadre didactice, părinți și elevi.
La inaugurare au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, deputatul Carmen Holban, președintele Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște, Claudia Gilia, directorul Liceului Tehnologic „Goga Ionescu”, Ramona Neacșu, primarii comunităților învecinate, consilierii locali ai orașului Titu, precum și profesori, părinți și elevi.
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a subliniat importanța investiției pentru comunitate și, în special, pentru elevii și profesorii care se vor întoarce, începând de luni, într-o școală modernă, sigură și adaptată cerințelor actuale.
„Este un moment important pentru orașul nostru și, mai ales, pentru elevii și profesorii care, începând de luni, se vor întoarce într-o școală modernă, sigură și adaptată cerințelor actuale”, a transmis edilul.
Potrivit primarului, rezultatul de astăzi este rodul mai multor ani de muncă, decizii și responsabilitate, la realizarea investiției contribuind numeroși oameni și instituții.
Educația rămâne una dintre prioritățile administrației locale din Titu, iar modernizarea unităților de învățământ este privită ca o investiție directă în viitorul comunității.
„Școli moderne, sigure și bine pregătite înseamnă, înainte de toate, respect pentru elevi, pentru profesori și pentru întreaga noastră comunitate”, a mai precizat Laurențiu Costache.
Odată cu inaugurarea oficială se încheie o etapă importantă a proiectului, însă adevărata provocare începe de luni, când liceul își va relua activitatea într-un spațiu complet transformat, care va fi din nou plin de elevi, profesori și activitate.
Primarul orașului Titu le-a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea investiției și celor care au participat la evenimentul de inaugurare.
„Să o stăpâniți sănătoși, dragi elevi și profesori! Continuăm, cu răbdare, cu seriozitate și cu fapte!”, a transmis Laurențiu Costache.

