AcasăNaționalClipe de coșmar după o plimbare cu barca. O femeie și soțul...

Clipe de coșmar după o plimbare cu barca. O femeie și soțul ei au căzut în apă, însă numai bărbatul a reușit să iasă la mal

O femeie de aproximativ 55 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Județean Buzău, joi seară, după ce a căzut dintr-o barcă pe canalul energetic de la Cândești și a rămas în apă mai bine de 15 minute. Paramedicii SMURD au reușit să resusciteze după manevre prelungite de resuscitare.

Femeia, originară din comuna Pârscov, se afla la plimbare cu soțul ei, relatează Reporter Buzoia. La un moment dat, s-ar fi aplecat după o sticlă, s-a dezechilibrat și a căzut în canal.

Soțul a sărit imediat în apă pentru a încerca să o salveze, însă nu a reușit să o aducă la mal. Epuizat, bărbatul a reușit să înoate și să iasă din apă, apoi a sunat la 112.

Pompierii au ajuns la fața locului în aproximativ 15 minute. Femeia fusese deja scoasă din apă de persoane aflate în zonă, dar se afla în stop cardio-respirator.

Paramedicii SAJ și SMURD au început imediat resuscitarea, utilizând inclusiv un dispozitiv automat aflat pe ambulanța SMURD.

După aproape o jumătate de oră de manevre, femeia a răspuns resuscitării și a prezentat semne vitale. „După aproximativ 30 de minute de manevre, pacienta a răspuns resuscitării, prezentând semne vitale, moment în care ambulanța SAJ a început transportul către Spitalul Județean”, a precizat ISU Buzău.

Victima nu este conștientă, însă are funcții vitale stabile.

Soțul femeii, în vârstă de 60 de ani, aflat în stare de șoc hipotermic, a fost transportat la spital de echipajul SMURD.

ISU Buzău confirmă intervenția și precizează că ambele persoane au fost recuperate din apă în ultimul moment.

Astfel de accidente cu barca sunt frecvente. De multe ori, printre victime se numără și copii.

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE