Cunoscută publicului din serialul „Plaha”, Ada Lupu a fost nominalizată la Premiile Gopo, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, pentru rolul Mihaelei Klaus din filmul „Comatogen”, în regia lui Igor Cobileanski. Într-un interviu pentru HotNews, actrița povestește cum cariera ei a început cu ceea ce a părut inițial un eșec. „În timp mi-am dat seama că a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla”.
Nominalizat la șapte categorii la Premiile Gopo, „Comatogen” este structurat pe capitole care arată modul în care se poate comporta omul în fața răului și a binelui. Filmul ajunge în cinematografele din țară pe 7 mai.
Ada Lupu a jucat peste 25 de roluri pe scena Teatrului Național din Iași, unde activează de 13 ani. În „Comatogen”, interpretează un personaj sumbru, fiica unui colecționar bogat de artă ajuns în comă.
În discuția cu HotNews, Ada Lupu povestește atât despre începuturile ei în teatru și film, cât și despre lumea ei de la Botoșani, „o lume sălbatică”, unde bullying-ul și abuzul celorlalți erau un mod de supraviețuire.
„Îmi face plăcere să-mi amintesc de copilărie, eu chiar am o obsesie pentru copilărie. De curând mi-am publicat și volumul de versuri, care, înglobează copilăria mea la Botoșani care a fost cu de toate. Cred că un oraș mic se potrivește unui copil extrem de timid, cum am fost eu. Am locuit într-un bloc, într-un cartier mărginaș din Botoșani, iar timpul l-am petrecut mult timp cu bunicii. Am fost un copil singuratic.”
„Am avut parte și de bucuriile și de marile nenorociri ale unei copilării. Pe de o parte, m-am simțit un copil privilegiat, pe de altă parte, am simțit și că viața m-a izbit cu tot ce poate ea izbi un copil. Adică am trecut și prin moartea bunicului care m-a crescut, am trecut și prin bullying din partea altor copii, totodată am avut parte și de jocurile alea care nu mai există astăzi.”
„Din păcate, în anii ‘90, cel puțin unde trăiam eu, la Botoșani, bullying-ul era un mod de supraviețuire. De multe ori, trebuia să le-o iei celorlalți înainte, să faci bullying cuiva pentru a nu ți se face ție. Mama era extrem de sensibilă și îmi cultiva moralitatea și raportul cu lumea și cu divinitatea și, dacă doar îi spuneam că am răspuns urât unui copil îmi ținea o morală care mă făcea să mă simt vinovată următoarele două săptămâni. Eu n-aveam capacitatea de a face bullying.”
„Era perioada în care copiii nu aveau educația de a asimila un copil cu dizabilități, de exemplu, sau încă se râdea de defectele fizice ale celorlalți copii. Inclusiv faptul că erai foarte conștiincios la școală, cum era cazul meu, devenea o temă de bullying; erai tocilara, trădătoarea și așa mai departe. La mine în cartier, copiii se băteau, de exemplu, eu neavând frați și surori care să mă apere, deveneam de multe ori ținta bătăușilor.”
„Am decis absolut spontan. Eu am fost în gimnaziu la Liceul cu Program Sportiv, făcusem handbal, și am suferit foarte mult că am fost efectiv obligată să mă mut la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”. Ba chiar am fost singura din generația mea care s-a dus spre un alt liceu și atunci am resimțit asta ca pe o zdruncinare a identității mele.”
„Când m-am dus să dau admitere la actorie, mi s-a sugerat să bifez și secția de păpuși, în ciuda faptului că eu nu voiam, dar cei de acolo au insistat și eu am bifat. După examen, când am văzut că am intrat la păpuși am considerat asta un eșec pentru că nu am intrat la actorie. În timp mi-am dat seama că a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla; dincolo de faptul că mi-a plăcut foarte mult arta actorului mânuitor de păpuși și marionete, m-a ajutat în formarea mea.”
„Antonella Cornici m-a văzut într-un examen al colegilor de la regie, m-a plăcut foarte mult și m-a invitat să intru într-un spectacol regizat de Alexander Hausvater. Dar, pentru că ar fi trebuit să fac o înlocuire în acel spectacol, am renunțat să mă duc. Nu aș fi vrut ca intrarea mea în Teatrul Național Iași să înceapă cu o înlocuire.”
„Da, sunt mai multe spectacole. Dacă dau acum un titlu de spectacol, e ca și cum aș trăda spectacolul respectiv, că aș acuza spectacolul de consumul meu. De fiecare dată când am lucrat, mi-am asumat atât consumul și chiar riscurile psihice și fizice pe care le-a implicat respectivul proiect.”
„Da, și nu îmi dădeam seama că sunt în această situație. În momentul în care am realizat că se practică modul ăsta de lucru, am învățat să identific momentele în care încep să fiu împinsă în această situație și să refuz să mă las manipulată.”
„Rolul Irinei a fost un rol care s-a adăugat ulterior. Inițial, scenariul serialului ,,Plaha” era unul extrem de întunecat, nu avea practic protagonist.”
„N-am avut un moment în care să simt asta. Țin minte că prin clasa a VIII-a învățam puterile în stat și presa ne era prezentată drept a patra putere în stat.”
„Mihaela e un personaj aproape tipologic, de fapt toate personajele principale sunt radicalizate, să zic. E greu să le regăsești în viața de zi cu zi, pentru că până și răul e mai nuanțat în realitate decât e în produsele artistice.”
„Aș vrea să fiu distribuită într-un rol de mamă, mi-ar plăcea foarte mult. Mi-ar plăcea să joc în ceva SF.”
„Am simțit întotdeauna asta și în continuare simt. Am impresia că, dacă aș fi fost în București, probabil aș fi făcut mai multe proiecte cinematografice.”
„Îmi doresc să regizez teatru, foarte mult îmi doresc asta. Vreau să continui să scriu, să joc, mai ales în film.”
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro