AcasăNaționalSe întorc ninsorile în România. ANM avertizează că temperaturile vor ajunge la...

Se întorc ninsorile în România. ANM avertizează că temperaturile vor ajunge la -15 grade. Zonele afectate

„Temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei, iar începând cu seara zilei de luni şi până marţi seara în special în Oltenia, Banat şi Transilvania, precum şi zonele de munte”, anunţă ANM în informarea meteorologică pentru perioada 8 februarie ora 10.00 – 10 februarie ora 20.00,Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 5…10 l/mp, iar în zona montană şi în sud-vestul teritoriului de 15 l/mp.De asemenea, se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm. Izolat se va forma polei sau gheţuş.„În sud-vestul, sudul şi estul ţării, local vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h, iar în Munţii Banatului şi la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea”, afirmă meteorologii.
Citește și

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) în Moldova şi estul Transilvaniei.Astfel, în aceste regiuni temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime în general între -15 şi -5 grade.

Source link
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE