AcasăNaționalPSD vrea să pună presiune pe Bolojan cu ajutorul unor primari liberali

PSD vrea să pună presiune pe Bolojan cu ajutorul unor primari liberali

Liderii PSD caută soluții să scape de premierul Ilie Bolojan fără a fi nevoiți să voteze o moțiune de cenzură împreună cu AUR, dat fiind că o astfel de decizie ar demonstra colaborarea cu partidul extremist, au declarat pentru G4Media surse politice. Una dintre soluțiile explorate de social-democrați este ridicarea unui val de nemulțumire în interiorul PNL împotriva lui Bolojan, potrivit surselor citate.

– articolul continuă mai jos –

Astfel, PSD-iștii încearcă să strângă cât mai mulți primari PNL care să se declare nemulțumiți de reforma administrației, care îi obligă să scadă cheltuielile de personal, dar și de pierderea unor bugete pentru investiții locale, ca urmare a deciziei premierului de a obliga primăriile să contribuie la cofinanțarea proiectelor accesate.

Social-democrații prognozează că ralierea unor primari PNL la protestul lor politic împotriva lui Ilie Bolojan l-ar putea convinge și pe președintele Nicușor Dan să îi ceară șefului guvernului să plece din funcție pentru a nu periclita stabilitatea coaliției.
Nu e clar până la acest moment câți aleși locali din PNL s-au raliat planului PSD.
În interiorul PNL există o facțiune care vrea ca Bolojan să plece atât de la șefia guvernului, cât și din fruntea partidului. Din această grupare fac parte Hubert Thuma (Ilfov), Alexandru Popa (PNL Brăila), Alina Gorghiu (Argeș), Nicoleta Pauliuc (Ilfov), George Stângă (Galați), Toma Petcu (Giurgiu).

Acești lideri județeni au influență asupra primarilor din organizație.
De ce i-ar ajuta pe liderii PSD o astfel de revoltă internă în PNL? Pentru că soluția cea mai la îndemână pe care o are Sorin Grindeanu după referendumul intern din partid este retragerea miniștrilor social-democrați din guvern și creșterea presiunii pe PNL să scape de Ilie Bolojan, care este descris de Sorin Grindeanu drept sursa tensiunilor din coaliție.
Tentativele PSD de a atrage de partea lor primari liberali vine la două săptămâni după ce conducerea PNL a votat în cvasi-unanimitate o rezoluție care arată că partidul nu va mai face coaliție cu PSD dacă partidul lui Sorin Grindeanu va declanșa o criză politică.

Liderii PSD sunt astăzi la Brăila, unde are loc a doua consultare regională pe tema declanșării crizei politice.

Source link
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE