AcasăȘtiri localePrefectul Marian Tănase a prezidat ședința Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Prefectul Marian Tănase a prezidat ședința Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a prezidat ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, subliniind importanța dialogului și a implicării instituționale în sprijinul seniorilor.

Întâlnirea a reunit membrii comitetului, precum și reprezentantul Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, într-un cadru caracterizat de deschidere și respect reciproc.

În cadrul discuțiilor au fost analizate măsurile deja adoptate pentru protejarea sănătății populației, dar și acțiunile ce urmează să fie implementate în perioada următoare, cu accent pe siguranța și bunăstarea persoanelor vârstnice.

Prefectul Marian Tănase a reafirmat angajamentul instituției pe care o reprezintă de a susține, cu prioritate și responsabilitate, inițiativele dedicate protejării sănătății și siguranței cetățenilor.

„Avem datoria de a acorda atenția cuvenită celor care au contribuit la dezvoltarea comunității noastre, iar astfel de întâlniri sunt esențiale pentru identificarea soluțiilor potrivite”, a transmis prefectul județului Dâmbovița.

e-Dambovita.ro
e-Dambovita.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE