Duminică, 19 octombrie 2025, comuna Vulcana-Pandele a fost din nou în sărbătoare, găzduind cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Dovleacului, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de toamnă din județul Dâmbovița.
Organizat de Primărie, din inițiativa domnului primar George Rotaru și Consiliul Local Vulcana-Pandele, în parteneriat cu G.A.L. Valea Ialomiței, Asociația Tradiție Pandeleană și Căminul Cultural „Izvor de Apă Vie”, festivalul a reunit sute de localnici și vizitatori, dornici să redescopere gustul și spiritul autentic al satului românesc.
Momentul central al evenimentului a fost tăierea unei plăcinte de dovleac de 23 de metri, simbol al abundenței și al bucuriei de a fi împreună. Atmosfera a fost completată de spectacole folclorice, expoziții de meșteșuguri tradiționale, produse locale oferite de apicultori, pomicultori și legumicultori, precum și de momente artistice susținute de tineri din comunitate.
Un moment deosebit de emoționant a fost omagierea cuplurilor care au împlinit 25 și 50 de ani de căsătorie, un gest de respect pentru stabilitatea și valorile familiei.
În mesajul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis felicitări organizatorilor și comunității din Vulcana-Pandele, subliniind importanța acestor evenimente în păstrarea identității și tradițiilor locale:
„Astfel de inițiative arată cât de vie și unită este comunitatea dâmbovițeană. Tradițiile, munca și bucuria de a fi împreună sunt temelia unei comunități puternice.”
Evenimentul s-a desfășurat în zona de agrement din Gura Vulcanei, într-o atmosferă de voie bună și solidaritate, confirmând că Festivalul Dovleacului rămâne una dintre cele mai frumoase expresii ale culturii și ospitalității locale.
leacului de la Vulcana-Pandele – ediția a XXIII-a: tradiție, comunitate și gustul toamnei autentice