♦ Oferta Contakt, care a debutat pe 12 noiembrie şi care este programată a se încheia pe 3 decembrie, subscrisă 8% în prima zi ♦ Elecrtroalfa, creştere spectaculoasă a afacerilor în ultimii ani.
Următoarele săptămâni se anunţă active la Bursa de Valori Bucureşti după doi ani în care piaţa de listări a fost în mare parte în aşteptare, în contextul incertitudinilor economice şi al lipsei unor oferte majore după IPO-ul istoric al Hidroelectrica.
Maximele istorice atinse de indicii bursieri în ultimele luni încep să atragă antreprenori români care văd oportunitatea de a-şi aduce companiile la bursă, în timp ce investitorii locali caută businessuri cu potenţial de creştere.
Compania Contakt, distribuitor de accesorii şi servicii pentru telefonie mobilă, a început pe 12 noiembrie o ofertă publică de listare, evaluându-se la 157–190 milioane de lei, potrivit documentelor publicate. Oferta se derulează până pe 3 decembrie şi include atât acţiuni existente vândute de acţionari, cât şi emisiuni noi prin majorare de capital.
Potrivit informaţiilor ZF, Electroalfa Botoşani, companie antreprenorială cu o creştere rapidă în ultimii ani, se pregăteşte pentru o posibilă listare prin majorare de capital. Evoluţia financiară a companiei este spectaculoasă: în 2024, Electroalfa a raportat o cifră de afaceri de 650 milioane de lei şi un profit net de
55 milioane de lei, comparativ cu 172 milioane de lei şi 4 milioane profit în 2020. Creşterea reflectă cererea puternică pentru echipamentele şi soluţiile electrice furnizate de companie, dar şi o gestionare mai strictă a costurilor.
Listarea celor două ar urma să fie un test important pentru piaţă după succesul ofertei Cris-Tim, derulată la o evaluare de 1,3 miliarde de lei, şi pentru a verifica apetitul investitorilor locali pentru companii antreprenoriale din industria românească. Dacă se confirmă la finalul acestui an, operaţiunea ar putea marca începutul unei relansări a listărilor, atrăgând şi alte companii cu proiecte strategice şi creştere rapidă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Activitate intensă pe Bursa de Valori București
Un nou val de activitate se preconizează pe Bursa de Valori București, după o perioadă de stagnare în ceea ce privește listările. Această schimbare vine în contextul unor maxime istorice atinse de indicii bursieri și a creșterii interesului antreprenorilor români de a-și aduce companiile la bursă.
Recent, compania de distribuție de accesorii și servicii pentru telefonie mobilă a inițiat o ofertă publică de listare, evaluată între 157 și 190 milioane de lei. Această ofertă, care a început pe 12 noiembrie și se va încheia pe 3 decembrie, a atras deja un interes semnificativ în primele zile, cu o subscriere de 8%.
Printre companiile care își consolidează poziția pe piață se numără Electroalfa, o firmă antreprenorială din Botoșani, care a înregistrat o creștere remarcabilă în ultimele ani. Electroalfa se pregătește pentru o posibilă listare prin majorare de capital, iar rezultatele financiare din 2024, cu o cifră de afaceri de 650 milioane de lei și un profit net de 55 milioane de lei, reflectă dinamismul companiei pe un sector competitiv.
Aceste listări ar putea reprezenta un test semnificativ pentru piața de capital, având în vedere succesul recent al altor oferte. Dacă această tendință continuă, este posibil ca interesul pentru listări să crească, atrăgând și alte firme cu potențial de dezvoltare rapidă.

