SuperLiga: Corvinul – Sepsi, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
Oltenii au încheiat prima repriză cu un avantaj de două goluri, după ”dubla” reușită de Steven Nsimba, minutele 1 și 18. Au urmat apoi golurile lui Ștefan Baiaram și Elisor, din repriza secundă, minutele 48 și 65. Filipe Coelho a transmis că Oleksandr Romanchuk și Assad Al-Hamlawi nici nu au revenit la antrenamentele de la Universitatea Craiova. La finalul meciului, Filipe Coelho s-a arătat mulțumit de evoluția avută de jucătorii săi și a fost întrebat dacă Oleksandr Romanchuk și Assad Al-Hamlawi, care au lipsit inclusiv la returul cu Levski, vor putea evolua în Europa League împotriva celor de la KuPS. Antrenorul portughez a transmis că fundașul central și atacantul nici nu se antrenează cu echipa, iar în acest moment nu se ia în calcul varianta ca Romanchuk și Al-Hamlawi să joace împotriva campioanei Finlandei. Dubla manșă dintre Universitatea Craiova și KuPS se joacă pe 6 august, respectiv 13 august.
”Am luat cele 3 puncte și asta e important. Am câștigat, mai putem să ne îmbunătățim, când pierdem, nu e nimic terminat. E un proces, continuăm să muncim. Muncim în ritmul nostru, în fotbal sunt momente bune din care putem învăța. E parte din fotbal, nicio echipă nu îndeplinește toate obiectivele. Mergem mai departe și încercăm să ne îmbunătățim. Nsimba a jucat 90 de minute în meciurile trecute, acum a marcat două goluri și a jucat 45 de minute. Trebuie să avem grijă de el cum avem și față de ceilalți. În acest moment, nu. Vom vedea mâine, dar acum sunt OUT (n.r. – Romanchuk și Al-Hamlawi). Nu se antrenează cu grupul, vom vedea. O vom analiza pe KuPS, deja am început să fac asta. Ne vom concentra de mâine pe ei. Mâine este ziua în care să ne gândim la acel meci, până acum ne-am gândit la Petrolul. Am avut o evoluție bună, dar nu perfectă.”, a spus Coelho.
Clasamentul din SuperLiga, după Universitatea Craiova – Petrolul 4-0
Cum s-a desfășurat meciul Universitatea Craiova – Petrolul 4-0? Oltenii nu au stat mult pe gânduri și au înscris cel mai rapid gol de până acum al campionatului, după 41 de secunde de joc în care adversarii nu au atins mingea. Nsimba a fost cel care a deschis scorul și, mai mult, a fost autorul golului care a majorat avantajul oltenilor, în minutul 18, din pasa lui Baiaram. Francezul a reușit astfel o dublă, așa cum o făcuse și în ultima confruntare dintre cele două echipe, în ianuarie acest an. După pauză, în minutul 48, Carlos Mora a centrat perfect și Baiaram a înscris cu o lovitură de cap, ducând scorul la 3-0 pentru gazde. Tot Baiaram a ratat în minutul 58, dar gazdele au reușit să treacă și al patrulea gol pe tabelă, în minutul 65, prin Elisor, din pasa lui Mekvabishvili. Cu un avantaj consistent, craiovenii au mai redus turația și ploieștenii au căutat golul de onoare, dar nu l-au găsit și Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești s-a terminat 4-0.
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

