Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a felicitat echipa de copii care a reprezentat orașul la turneul de fotbal Turneul de fotbal Ai Succes, desfășurat la Eforie Nord, după ce aceasta a obținut locul I.
Tinerii fotbaliști au avut o evoluție remarcabilă pe parcursul competiției, reușind să câștige finala cu scorul de 4-1 și să aducă trofeul la Găești.
Alexandru Iorga a transmis felicitări copiilor pentru determinarea și spiritul de echipă demonstrate pe teren, dar și profesorilor, antrenorilor și părinților care au contribuit la această performanță prin implicare și susținere.
„Talentul, munca și spiritul de echipă pot duce la cele mai frumoase rezultate, iar această victorie demonstrează încă o dată potențialul copiilor noștri”, a transmis primarul.
Edilul a subliniat că sportul are un rol esențial în formarea tinerilor, contribuind la dezvoltarea caracterului, a disciplinei și a spiritului competitiv, în timp ce rezultatele obținute de aceștia promovează imaginea orașului Găești la nivel național.

