Bolaji Omisade, în vârstă de 35 de ani, se îndrepta cu entuziasm spre aeroportul London Gatwick împreună cu soțul și cei trei fii ai săi, înaintea unei vacanțe de familie în Grecia. Însă, odată ajunsă la aeroport, angajații easyJet i-au spus că nu va putea urca în avion, relatează Mirror. Confuză, femeia a aflat la check-in că, deși pașaportul său nu expirase, acesta fusese emis cu mai bine de 10 ani în urmă și nu mai îndeplinea condițiile de intrare în Uniunea Europeană. „Până în acel moment nu aveam absolut nicio idee că există această regulă”, a declarat Bolaji pentru creatorzine.com.
Conform regulilor de călătorie introduse după Brexit, pașapoartele britanice trebuie să fi fost emise cu mai puțin de 10 ani înainte de data intrării în majoritatea țărilor europene. Bolaji verificase că pașaportul nu era expirat, însă nu știa de condiția referitoare la data emiterii.
Pentru femeie, vestea a fost devastatoare. „A trebuit să-mi stăpânesc emoțiile pentru că cei mici vedeau tot ce se întâmpla. Ca părinte, asta a fost una dintre cele mai dificile părți. Au fost foarte dezamăgiți”, a spus ea. Cum nu exista posibilitatea rambursării biletelor și ora plecării se apropia, familia a decis ca Bolaji să se întoarcă acasă împreună cu fiul cel mic, în timp ce soțul și ceilalți doi copii au plecat în Grecia.
În aeroport, femeia a observat că și un alt pasager a fost refuzat din același motiv. „Atunci mi-am dat seama că nu era un caz izolat”, a povestit ea. În încercarea de a salva vacanța, Bolaji și-a făcut urgent programare pentru un nou pașaport, folosind serviciul rapid de o zi al Oficiului pentru Pașapoarte al Marii Britanii. Cum în Londra nu mai existau locuri disponibile din cauza weekendului prelungit, a obținut o programare la Newport, în Țara Galilor, și a călătorit acolo cu o seară înainte.
După câteva ore de așteptare, a primit noul pașaport și a cumpărat alte bilete de avion. Ea și fiul cel mic s-au alăturat familiei în Grecia joi, însă au mai avut la dispoziție doar două zile de vacanță înainte de întoarcerea programată sâmbătă.
Greșeala s-a dovedit și costisitoare. Noul pașaport emis în regim de urgență, cazarea în Țara Galilor, cheltuielile de transport și noile bilete de avion au însemnat costuri suplimentare de aproximativ 700 de lire sterline peste vacanța deja plătită. După incident, Bolaji și-a împărtășit experiența pe rețelele sociale, avertizând alți călători și cerând platformelor de rezervări să evidențieze mai clar această regulă.
„Cred că liniile aeriene și platformele de rezervări ar putea face mult mai mult pentru a atrage atenția asupra acestei cerințe. Dacă povestea mea ajută măcar o familie să evite o astfel de situație, atunci ceva bun va ieși din această experiență foarte neplăcută”, a spus ea.
Pe site-ul său, easyJet avertizează că titularii de pașapoarte britanice care călătoresc în UE (cu excepția Irlandei) și în alte state europene trebuie să se asigure că documentul este valabil cel puțin trei luni după data planificată a plecării și că nu are o vechime mai mare de 10 ani la data călătoriei.
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

