Tyler Mane, actorul cunoscut pentru interpretările sale din popularele lungmetraje „X-Men”, a dezvăluit că suferă de o formă „super rară” de cancer la sân, relatează CNN.
Mane, care a debutat în rolul lui Sabretooth în primul film „X-Men” din 2000, l-a interpretat și în lungmetrajul „Deadpool & Wolverine”. A fost al doilea cel mai urmărit film în cinematografe în 2024, cu încasări de peste 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.
Fostul wrestler profesionist în vârstă de 59 de ani, a scris într-un mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Instagram că inițial s-a gândit să își țină diagnosticul secret, dar în cele din urmă a decis să vorbească public.
„Am niște vești proaste: încep chimioterapia astăzi. Unul din 750 de bărbați va fi diagnosticat cu cancer la sân de-a lungul vieții, iar eu sunt unul dintre ei”, a spus el într-un mesaj video.
În descrierea care a însoțit mesajul, el a caracterizat afecțiunea drept „super rară”, spunând că „doar 1% dintre cancerele de sân apar la bărbați”, ceea ce explică de ce încă există stigmatizare în jurul ei.
Actorul afirmă că insistența soției l-a făcut să descopere că are cancer.
„Am aflat că bărbații au mai multe șanse să fie diagnosticați în stadii avansate PENTRU CĂ nu se vorbește despre asta și nu se caută. De fapt, toți medicii mei au respins ideea și am ajuns să descopăr problema din timp doar pentru că soția mea m-a împins să îndepărtez nodulul”, a explicat el.
„Sincer, prima mea reacție a fost să păstrez secretul. Adică este cam jenant”, a adăugat actorul în vârstă de 59 de ani. A spus de asemenea că a decis să vorbească public după ce a înțeles mai bine boala.
Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA, aproximativ unul din 100 de cazuri de cancer la sân diagnosticate în Statele Unite apare la bărbați. Situația este similară la nivel global, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimând că între 0,5 și 1% dintre cancerele de sân apar la bărbați.
Faptul că este atât de rară înseamnă că afecțiunea poate fi adesea trecută cu vederea sau diagnosticată greșit, ceea ce face ca multe cazuri să fie descoperite în stadii târzii.
Mai mulți factori pot influența probabilitatea ca un bărbat să dezvolte această boală potențial letală, inclusiv vârsta, istoricul familial de cancer la sân și supraponderalitatea, potrivit CDC.
Mane, care a fost wrestler profesionist înainte de a trece la actorie, a mai apărut și în rolul antagonistului Michael Myers în „Halloween”, filmul slasher din 2007, și în continuarea „Halloween II”, continuarea sa din 2009.
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

