Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat bilanțul investițiilor realizate în infrastructura educațională și a anunțat că peste 20.000 de copii vor beneficia de școli, grădinițe și licee modernizate la standarde europene.
Edilul a subliniat că educația reprezintă una dintre principalele priorități ale administrației locale, iar în ultimii doi ani au fost implementate proiecte ample de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din municipiu.
„Obiectivul nostru este clar: în următorii 3-4 ani, toate unitățile de învățământ din municipiul Târgoviște vor funcționa la standarde europene”, a transmis Daniel Cristian Stan.
Printre proiectele finalizate în ultimii doi ani se numără modernizarea unităților de învățământ Școala Radu cel Mare, Școala Grigore Alexandrescu, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Grădinița Nr. 14, Grădinița Nr. 2, grădinița din cartierul Priseaca și unul dintre corpurile Liceul Ion Heliade Rădulescu.
În prezent, lucrările continuă la Liceul Voievodul Mircea, Colegiul Economic Ion Ghica și Liceul Ion Heliade Rădulescu.
Totodată, administrația locală are în fază avansată mai multe proiecte pentru care au fost obținute finanțări sau sunt în desfășurare procedurile de licitație. Este vorba despre Liceul Constantin Brâncoveanu, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, Grădinița „Simionescu Ghica” și Grădinița „Carmen Sylva”.
De asemenea, în faza de precontractare și aprobare se află proiectele pentru Școala Vasile Cârlova, Școala Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Liceul de Arte Bălașa Doamna, grădinița din cartierul Matei Voievod și Grădinița Nr. 1.
Primarul municipiului Târgoviște a mai anunțat că, pe lângă lucrările de modernizare, administrația locală implementează și un proiect european de peste 35 de milioane de lei pentru dotarea unităților școlare cu echipamente IT moderne, destinate dezvoltării unui sistem educațional adaptat cerințelor actuale.

