AcasăTehnologieCunoscuta companie GoPro trece prin vremuri foarte dificile, iar pentru supravieţuire sunt...

Cunoscuta companie GoPro trece prin vremuri foarte dificile, iar pentru supravieţuire sunt luate în calcul inclusiv fuziunea cu o altă entitate sau chiar vânzarea

GoPro, compania care a definit conceptul de „action camera”, trece printr-o perioadă extrem de dificilă, ultimele rezultate financiare anunţate fiind cu adevărat îngrijorătoare.

Publicat pe 11 mai, raportul financiar aferent primului trimestru din 2026 arată cât de sumbră este situaţia la zi:

  • venituri de doar 99 milioane de dolari (-26% vs aceeaşi perioadă de anul trecut);
  • livrări de doar 267.000 de unităţi (-30% vs aceeaşi perioadă de anul trecut);
  • pierderi nete de 58 de milioane de dolari.

Raportul poate fi accesat aici, iar acesta descrie destul de clar o companie aflată într-o criză de lichiditate severă.

Plecând de la aceste considerente, oficialii companiei încearcă să mai salveze ce se mai poate, astfel că aceştia au declarat că în prezent sunt analizate mai multe opţiuni esenţiale pentru viitorul companiei, inclusiv fuziunea cu o altă entitate sau chiar vânzarea.

Din păcate GoPro a ajuns o umbră a ceea ce a fost cândva. În 2014 compania atingea o capitalizare bursieră de 10 miliarde de dolari, iar astăzi abia mai depăşeşte 220 de milioane de dolari (şi asta doar pentru că au crescut acţiunile cu 27% după ce s-a anunţat indirect că se caută un cumpărător).

Source link

Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

Redacția e-Dâmbovița.ro
Redacția e-Dâmbovița.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE