După ce în trecut a fost în Portugalia și Franța, MM Stoica a făcut o deplasare pentru scouting în Serbia, iar unul dintre jucătorii urmăriți l-a convins deja și pe Gigi Becali. MM Stoica anunță primul transfer al verii la FCSB: „Decizia e luată, îi place și lui Gigi”. Mihai Stoica a explicat că FCSB are deja două ținte importante pentru mercato, iar pentru unul dintre fotbaliști transferul este aproape decis.
„Cred că săptămâna asta voi fi în măsură să merg la Gigi cu temele făcute pentru o anumită poziție pe care vrea el să o dubleze. Iar săptămâna viitoare ne ocupăm de altă poziție. Acum avem o țintă fixă și acum încă una mobilă, pe care trebuie să o aleagă el. Până acum sunt doi jucători. La unul e deja decizia luată. E un jucător care îi place și lui Gigi”, a declarat MM Stoica la Fanatik.
FCSB caută minimum cinci transferuri. Potrivit lui Gigi Becali, FCSB vrea să aducă în vară cel puțin cinci jucători: doi fundași laterali, un mijlocaș central, o extremă dreapta și un atacant. Mihai Stoica a vorbit și despre relația apropiată pe care o are cu impresarul sârb Zvonko Milojkovic, omul care i-a propus în trecut jucători precum Bogdan Planic sau Raul Florucz. „El mi l-a propus și pe Planic, el mi l-a propus și pe Raul Florucz înainte să fie star în Slovenia. E un tip care știe fotbal”, a spus oficialul FCSB.
La momentul redactării acestui articol FCSB ocupă primul loc în play-out, cu 37 de puncte, la unul distanță de UTA Arad. În ultima etapă din play-out, FCSB va juca în deplasare împotriva celor de la Hermannstadt, într-un meci programat luni, 18 mai, nu mai devreme de ora 20:30, LIVE TEXT pe Sport.ro.
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

