Primarul orașului Moreni, Gabriel Purcaru, a anunțat organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Florii și Lumină”, programat în duminica Floriilor, pe 5 aprilie 2026, începând cu ora 19:00.
Evenimentul, devenit deja o tradiție locală, este dedicat comunității și are ca scop crearea unei atmosfere încărcate de spiritualitate, în preajma a două dintre cele mai importante sărbători creștine – Floriile și Învierea Domnului.
Potrivit edilului, organizatorii au pregătit o serie de momente speciale, printre care o impresionantă amenajare cu peste 7.500 de candele, dispuse într-o grafică deosebită, dar și un program artistic cu cântece religioase și pricesne interpretate de elevii Școlii Art Canto și ai Clubului Copiilor Moreni.
De asemenea, va fi amenajată o zonă specială unde participanții vor putea aprinde candele, contribuind astfel la atmosfera de liniște și reflecție specifică acestei perioade.
Primarul Gabriel Purcaru a transmis invitația către toți locuitorii orașului de a participa la acest eveniment, subliniind importanța comunității și a valorilor comune: „Este un eveniment despre noi, despre Moreni și despre oamenii frumoși care formează această comunitate unită.”

