Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că orașul va participa și în acest an la evenimentul global „Ora Pământului” (Earth Hour), programat sâmbătă, 28 martie 2026, începând cu ora 20:30.
Evenimentul, organizat la nivel internațional de World Wide Fund for Nature, este considerat cel mai amplu demers dedicat conștientizării problemelor de mediu și combaterii schimbărilor climatice.
În semn de solidaritate cu comunități din întreaga lume, administrația locală va opri iluminatul public în intervalul orar 20:30 – 21:30. Municipiul Târgoviște se numără printre orașele participante încă din 2009, când s-a alăturat pentru prima dată acestei inițiative.
Primarul Cristian Stan a subliniat că participarea la „Ora Pământului” reprezintă mai mult decât un simplu gest simbolic, fiind o dovadă a responsabilității față de mediu și a angajamentului pentru un oraș mai verde și mai eficient energetic.
Totodată, edilul a lansat un apel către târgovișteni să se alăture acestei acțiuni și să stingă luminile timp de o oră, contribuind astfel la transmiterea unui mesaj de solidaritate și speranță pentru protejarea planetei.
Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative ale administrației locale, menite să promoveze protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor.

