AcasăȘtiri localeProiecte importante pentru dezvoltarea orașului, aprobate în unanimitate la Găești

Proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, aprobate în unanimitate la Găești

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a anunțat că, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local, toate proiectele aflate pe ordinea de zi au fost aprobate în unanimitate, demonstrând că interesul comunității poate depăși diferențele politice.

Potrivit edilului, consilierii locali din partea PSD, PNL și AUR au votat în favoarea inițiativelor propuse, într-un gest de unitate și responsabilitate administrativă, cu accent pe dezvoltarea orașului și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cetățeni.

Printre principalele proiecte aprobate se numără dezvoltarea infrastructurii locale, modernizarea străzilor prin programul „Anghel Saligny”, sprijinirea tinerilor prin construirea de locuințe ANL, reorganizarea spitalului pentru creșterea calității serviciilor medicale, precum și investiții în gospodărirea orașului și eficientizarea gestionării deșeurilor.

Primarul Alexandru Iorga a subliniat că aceste măsuri reprezintă pași concreți pentru dezvoltarea Găeștiului și a transmis mulțumiri consilierilor locali pentru deschiderea și colaborarea de care au dat dovadă.

„Atunci când lăsăm orgoliile deoparte și lucrăm împreună, putem construi un viitor mai bun pentru oameni. Găeștiul are nevoie de fapte, nu de vorbe”, a transmis edilul.

e-Dambovita.ro
e-Dambovita.rohttps://e-dambovita.ro
e-Dâmbovița este o platformă digitală de știri care oferă informații relevante și actualizate din județul Dâmbovița, dar și din întreaga țară, acoperind teme variate precum actualitate, administrație, educație, evenimente și societate, cu scopul de a informa corect și rapid publicul larg.
CATEGORIE SIMILARĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CATEGORIE SIMILARĂ

COMENTARII RECENTE