Nemesis AI: Tehnologie de top în lupta contra dronelor
Sistemul Nemesis AI, dezvoltat de compania clujeană OVES Enterprise, este integrat în echipamentele antidronă și promite să revoluționeze industria apărării prin reducerea semnificativă a timpului de reacție în caz de atac.
Mihai Filip, CEO-ul companiei, a explicat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 cum funcționează această tehnologie revoluționară. Nemesis AI este capabil să identifice, să clasifice și să urmărească automat ținte aeriene, fiind considerat „un ucigaș de drone”.
„Am reușit să facem produse de inovație care au fost foarte apreciate, în special în Statele Unite, dar nu numai. Și așa am reușit să colaborăm cu cinci mari companii. Ulterior integrăm tehnologia noastră, respectiv Nemesis AI. Încercăm să fie integrată în cele mai sofisticate sisteme de pe planetă, fie că vorbim de ghidarea dronelor în zone unde, spre exemplu, nu există GPS, fie că vorbim despre pilotarea sau targetul automat, targetul de croazieră”, a precizat Mihai Filip.
El a mai adăugat: „Am reușit să facem toate aceste integrări la nivelul și standardele armatei americane. Bineînțeles, cred că ne descurcăm foarte bine și se pare că sistemele astea sunt tot mai utilizate”.
Colaborare strategică cu SUA
Tehnologia Nemesis AI a fost implementată în sistemele EAGLS, care utilizează rachete ghidate laser APKWS și senzori avansați pentru protecția împotriva dronelor. Integrarea Nemesis AI în aceste sisteme a fost posibilă datorită unui memorandum strategic semnat în 2025 între OVES Enterprise și compania americană MSI Defense Solutions, un partener de încredere al Pentagonului.
Nemesis AI permite interceptarea simultană a mai multor drone, chiar de la distanțe mari, utilizând inteligența artificială pentru a calcula datele necesare interceptării și lansării în mod automat a atacului cinetic asupra țintei.
„Sistemul nostru practic ajută să câștige acele secunde sau milisecunde, fiind totul mult mai precis, care practic fac diferența dintre viață și moarte. (…) Mai mult decât atât, putem intercepta mai multe drone în același timp. Putem intercepta de la o distanță mult mai mare folosind inteligența artificială. Cumva tot lanțul, de la interceptarea unei drone până la lovirea cinetică a ei, este realizat în mod automat de către Nemesis”, a mai spus acesta.
Se așteaptă un semn de la România
Mihai Filip este optimist cu privire la viitorul tehnologiei românești în industria apărării și speră ca, în curând, și Armata Română să poată utiliza soluțiile inovatoare dezvoltate de compania sa.
„Sper ca, în viitor, și Armata Română să se poată mândri că folosesc tehnologie românească, 100% «made in România»”, a declarat el.
Racheta Sahara: un produs aproape 100% românesc
Pe lângă sistemul Nemesis AI, OVES Enterprise a prezentat și racheta Sahara, prima rachetă de croazieră dezvoltată privat în România. Aceasta este capabilă să zboare la altitudini joase, să-și ajusteze traiectoria fără GPS sau radar și să fie produsă în doar 24 de ore, datorită tehnologiilor avansate de imprimare 3D.
„Racheta Sahara este, dacă vreți, flagshipul companiei noastre. Nu este focusul nostru neapărat racheta în sine, ci sistemul de navigație care zboară fără radar și fără GPS. Este practic un recipient în care am pus toată tehnologia dezvoltată în ultimii ani pentru toți partenerii noștri”, a explicat Mihai Filip. Primele teste au fost deja realizate, iar compania se pregătește să primească comenzile inițiale până la finalul anului 2026.
Racheta Sahara este un produs aproape 100% românesc. Cu excepția motorului turbojet și a senzorilor optici, toate componentele – de la fuselaj și plăci electronice, până la unitățile de procesare – sunt fabricate de OVES Enterprise.
Principalele caracteristici: viteză – până la 0,85 Mach; rază de acțiune – aproximativ 200 de kilometri (în configurația actuală); greutate totală – 55 kg; încărcătură utilă – 10 kg; propulsie – motor turbojet cu o tracțiune de 310 newtoni.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Source link
Pentru mai multe informații, vizitează e-Dâmbovița.ro

