Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a anunțat redeschiderea bazinului de înot, care își va relua activitatea începând de luni, 2 februarie, în urma măsurilor luate de administrația locală pentru asigurarea unor condiții optime pentru cetățeni.
Potrivit autorităților locale, bazinul a trecut printr-un amplu proces de igienizare și curățare, apa fiind complet schimbată și tratată, astfel încât atât copiii, cât și adulții să beneficieze de condiții excelente pentru sport, relaxare și sănătate.
O noutate importantă este faptul că, de acum înainte, bazinul va funcționa în fiecare zi a săptămânii, inclusiv lunea, iar tarifele au rămas neschimbate, la nivelul celor de anul trecut.
Programul de funcționare este următorul:
- Luni: 15:00 – 19:00
- Marți – Vineri: 11:00 – 19:00
- Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00
Tarifele practicate sunt:
- 10 lei/oră – copil
- 15 lei/oră – adult
- 50 lei – abonament copil (12 ședințe)
- 150 lei – abonament adult (12 ședințe)
- Cursuri de înot: 50 lei / 4 ședințe (valabilitate 30 de zile)
„Bazinul este pregătit să primească găeștenii în condiții foarte bune, într-un spațiu curat, bine întreținut și sigur, dedicat mișcării și unui stil de viață sănătos”, a declarat primarul Alexandru Iorga.
Pentru programări sau informații suplimentare, cetățenii pot contacta recepția bazinului la numărul de telefon 0751 001 095.



