2 Decembrie 2025, 09:25Redacţia PiataAuto.md
Ieri, 1 decembrie, un Nio EC6 electric, în caroserie de SUV coupe, a suferit un impact grav pe o autostradă din China, în apropiere de Shanghai, în urma căruia partea spate a maşinii s-a desprins de restul acesteia, maşina dezintegrându-se efectiv. Totuşi, producătorul chinez a anunţat că siguranţa pasagerilor a fost garantată, informează publicaţia CarNewsChina.
Impactul s-a produs la ora 13:15 ora locală. Nio a avut primul impact cu un alt vehicul de pe autostradă, după care a ricoşat spre bariera de beton de pe autostradă, separatoare de sensuri de circulaţie. Anume impactul cu bariera de beton, care are circa 12 cm lăţime, a şi secerat partea spate a maşinii şi a făcut-o să se desprindă.
Producătorul chinez spune că a primit o alertă de la sistemul de siguranţă a maşinii şi o echipă e a sa mers imediat la faţa locului şi la spital. În maşină se aflau doi oameni, un şofer şi un pasager, şi ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar sunt în afara oricărui pericol.
Nio spune că maşina nu era condusă cu vreun sistem de asistenţă de condus. După coliziune, uşile maşinii s-au descuiat automat, iar mânerele au ieşit în exterior, pentru a putea fi deschise de salvatori.
Partea bună e că deşi posteriorul maşinii s-a detaşat de restul, celula habitaclului a rămas aparent intactă şi până şi portierele spate au putut fi deschise.
De asemenea, cablajele de înaltă tensiune spre electromotorul spate s-au desprins, însă bateria nu a dat semne de vreun risc de incendiu, iar structura ei nu a avut deformări periculoase.
Producătorul explică dezintegrarea maşinii prin forma subţire şi dură a barierei de beton, care a concentrat o cantitate mare a energiei de impact într-o suprafaţă mică de contact şi a avut un efect de tăiere, ajungând exact într-o zonă unde a putut face acest lucru.
Nio EC6 e un SUV Coupe electric existent pe piaţa chineză din 2020 încoace, iar în ultima sa versiune din 2025 are tracţiune integrală cu câte un motor pe fiecare punte, cu o putere totală de 490 CP.
Bateria maşinii are 100 kWh capacitate, iar în cazul acestei coliziuni ea a fost deconectată fără a manifesta vreun simptom de risc pentru fugă termică, scurtcircuit sau incendiu.
Caroseria şi structura maşinii e realizată dintr-o combinaţie de elemente de oţel de înaltă rezistenţă şi aluminiu. Producătorul chinez spune că, deşi maşina secerată pare să fi eşuat în această coliziune, de fapt ea şi-a îndeplinit rolul de siguranţă aşa cum a fost proiectată să o facă.
1
7,812
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
Accident grav pe autostradă în China: Un SUV electric dezintegrat, pasageri în siguranță
Pe 1 decembrie 2025, un accident serios a avut loc pe o autostradă din apropiere de Shanghai, implicând un SUV coupe electric. Vehiculul a suferit un impact puternic, iar partea din spate s-a desprins complet, provocând dezintegrarea mașinii. Cu toate acestea, producătorul a asigurat că siguranța pasagerilor a fost menținută.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13:15, când SUV-ul a intrat în coliziune cu un alt vehicul și a ricoșat într-o barieră de beton. Aceasta, având o lățime de aproximativ 12 cm, a provocat deteriorarea severă a posteriorului mașinii.
Compania a confirmat că a fost alertată imediat prin sistemul de siguranță al vehiculului, trimițând o echipă de intervenție la fața locului. În interior se aflau două persoane, care au necesitat îngrijiri medicale, dar au fost declarate în afara oricărui pericol.
S-a subliniat că vehiculul nu beneficia de asistență tehnologică în timpul condusului. La finalul impactului, ușile s-au deschis automat, facilitând accesul salvatorilor. Deși zona din spate a fost sever afectată, celula habitaclului a rămas intactă, permițând deschiderea ușilor din spate.
Bateria mașinii a fost deconectată fără a prezenta riscuri, iar structura acesteia nu a suferit deformări periculoase. Producătorul a explicat că forma subțire a barierei de beton a concentrat energia impactului într-o zonă mică, generând un efect de „tăiere”.
SUV-ul electric, lansat pe piață în 2020, este echipat cu tracțiune integrală și oferă o putere totală de 490 CP. Deși incidentul a lăsat vehiculul distrus, producătorul a subliniat că mașina și-a îndeplinit eficient rolul de siguranță.

