Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județ va fi reabilitată, consolidată și adusă la standardele actuale de siguranță și eficiență energetică.
Proiectul, finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, are o valoare totală de peste 28 de milioane de lei și vizează modernizarea completă a clădirii istorice. Lucrările vor oferi elevilor și profesorilor condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activităților educaționale.
„Școlile din orașul nostru beneficiază de investiții fără precedent. Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, simbol al educației târgoviștene, va fi modernizat complet. Urmează etapa de achiziție publică, iar lucrările ar putea începe chiar anul viitor”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Colegiul „Ienăchiță Văcărescu” este de zeci de ani un etalon al educației dâmbovițene, formând generații de elevi performanți și contribuind la dezvoltarea intelectuală și culturală a municipiului.
Prin această investiție, administrația locală reafirmă angajamentul pentru educație și pentru păstrarea tradiției, într-un cadru sigur, modern și orientat spre viitor.

